MENIU

Președintele Ucrainei, amendat pe model Orban, a încălcat restricțiile COVID

presedintele Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost amendat cu 1.250 de dolari pentru că a încălcat restricţiile privind pandemia de coronavirus, au anunţat miercuri autorităţile de la Kiev, potrivit DPA. Preşedintele ucrainean a anunţat deja că va plăti amenda. 

Într-o fotografie apărută săptămâna trecută, Zelenski şi membri ai echipei sale sunt văzuţi stând aproape unul de celălalt şi fără mască într-o cafenea din oraşul Hmelniţki din vestul Ucrainei. "O cafea grozavă în Hmelniţki! Aromată şi gustoasă", a spus apoi Zelenski. El a mai spus că fusese invitat de proprietarul cafenelei, potrivit Agerpres.

Viceministrul de interne ucrainean a confirmat presei că poliţia va examina această chestiune, dar a adăugat că ''pentru a vedea dacă preşedintele şi cei care l-au însoţit sunt vinovaţi este necesar să înţelegem contextul general al situaţiei''.

Amenzile pentru încălcarea restricţiilor antiepidemice merg în Ucraina până la 17.000 de grivne (circa 560 de euro).

Ministrul adjunct al sănătăţii, Viktor Liaşko, a fost de părere că preşedintele nu a încălcat nici o regulă, întrucât se afla acolo într-o vizită de lucru şi patronul cafenelei a dorit să-i arate cum a pregătit localul pentru a se conforma regulilor sanitare ce vor trebui respectate la redeschidere.

Mai multe articole despre:
orban amenda ucraina restrictii