MENIU

Președintele Senatului reacționează. Când și în ce condiții ar putea fi majorate alocațiile

Foto arhivă

Anca Dragu spune că o creștere a alocațiilor, în momentul de față, este o decizie politică și că, în pofida unei creșteri economice peste așteptări, trebuie văzut cum se comportă deficitul bugetar, fiindcă este unul foarte accentuat.

Majorarea alocaţiilor copiilor este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice, iar o analiză privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat va fi făcută la jumătatea lunii iulie, după şase luni de execuţie bugetară, a declarat luni preşedintele Senatului, Anca Dragu.

"În primul rând, trebuie să avem cifrele pe masă, majorarea acestor alocaţii costă 2 miliarde de lei. După şase luni de execuţie bugetară, se face de regulă analiza privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat şi a bugetului general consolidat. Deci ar trebui, undeva la jumătatea lunii iulie, să vedem cifrele privind bugetul. Ştim că creşterea economică a fost peste aşteptări, dar trebuie să vedem şi cum stăm la încasări, cum stăm la partea de finanţare a deficitului, pentru că este un deficit încă foarte mare şi atunci decizia trebuia luată cu cifrele pe masă. Este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice", a precizat Dragu.

Ea a fost întrebată dacă alianţa USR PLUS îşi va da votul pentru creşterea alocaţiilor copiilor din această vară.

Dragu a adăugat că ar putea creşte alocările pentru masa caldă pentru elevi, prin includerea cât mai multor şcoli în programul-pilot început în 2016.

Mai multe articole despre: