MENIU

Președintele Indoneziei i-a transmis un MESAJ lui Putin de la Zelensky: conținutul acestuia, un MISTER

Joko Widodo și Vladimir Putin / Foto: NEXTA Twitter

Preşedintele indonezian Joko Widodo a anunţat, joi, că i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin un mesaj din partea liderului ucrainean Volodimir Zelenski. Conţinutul mesajului rămâne, însă, un mister, și asta deoarece oficialul de la Jakarta nu nu l-a făcut public. În schimb, Widodo a spus că, în conversația avută cu liderul de l Kremlin, și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la începerea „comunicării” între cei doi președinți, relatează NEXTA.

 

"Am transmis un mesaj din partea preşedintelui Zelenski preşedintelui Putin", a spus Widodo, după o întrevedere cu omologul său rus, la Moscova, potrivit unei traduceri în rusă a afirmaţiilor sale, informează, de asemenea, AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

"Mi-am exprimat dorinţa de a ajuta la stabilirea unei comunicări între cei doi lideri", a precizat preşedintele indonezian, subliniind că este important să se ajungă la o soluţie paşnică în Ucraina.

"Indonezia nu are alt interes decât acela ca războiul să se încheie cât mai repede posibil", a mai spus Widodo, îndemnându-i pe toţi liderii mondiali "să facă să renască spiritul de cooperare".

"Chiar dacă situaţia este în continuare complicată, trebuie să avansăm spre o reglementare şi să începem un dialog", a mai spus Widodo, care a fost primit la Kremlin la o zi după vizita sa în Ucraina.

De asemenea, Widodo a declarat că Indonezia va continua cooperarea cu Rusia.

Indonezia, care în prezent deţine preşedinţia rotativă a G20, a adoptat o poziţie neutră faţă de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei şi i-a adresat lui Putin invitaţia pentru summitul G20 înaintea lansării invaziei ruse în februarie, iar apoi a rezistat în faţa presiunilor statelor occidentale, inclusiv ale SUA, de a revoca această invitaţie.