Președintele Academiei Române: Avem țări în jur care consideră că sacrificiul trebuie să meargă până la ultimul om. Nu câștigă nimic. Se pierd în istorie
România este înconjurată de țări lipsite de simțul realității istorice, care consideră că sacrificiul trebuie să meargă până la ultimul om. Sunt declarațiile făcute de Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
Potrivit acestuia, popoarele care merg până la sacrificiul suprem se pierd în istorie și își pierd rostul.
"Avem țări în jur care consideră că sacrificiul trebuie să meargă până la ultimul om. Nu câștigă nimic. Se pierd în istorie", spune Ioan Aurel Pop.
Președintele Academiei Române a amintit și de exemplul Serbiei și a spus că România nu și-a permis să fie o mare putere pentru că și-a pierdut simțul realității.
„Nu și-a permis să fie o mare putere, dar nici n-ar trebui. Nu, ar trebui să avem simtul realități și până nu demult l-am avut. Adică l-am avut așa, cu volute, câteodată da, câteodată nu. Mai mult l-am avut decât nu”, a explicat președintele Academiei Române.
Mai multe articole despre: