MENIU

Presa, în stradă. Ce au făcut reporterii şi editorii ziarului american Boston Globe - inedit

Publicaţia americană Boston Globe s-a confruntat cu o situaţie de criză la început de an, pe care a administrat-o într-un mod inedit, conform Mashable.

Pe 28 decembrie, cotidianul şi-a schimbat firma de distribuţie, fapt care a produs haos în zilele următoare. Redacţia a fost “bombardată” de abonaţi, prin telefon şi pe Facebook, care s-au plâns că ziarul a ajuns cu întârziere sau chiar deloc. Între 5.000 şi 10.000 de cititori au fost afectaţi de întârzieri.

„Ne cerem scuze pentru această situaţie. Ştim că oamenii depind de noi zilnic”, a declarat directorul publicaţiei, Mike Sheehan.

Răspunsul ziarului la această situaţie a venit sâmbătă seara, când tot staff-ul editorial a fost chemat la muncă a doua zi, pentru a-i ajuta pe cei care livrează în munca lor de a duce cotidianul la cei 205.000 de abonaţi ai Boston Globe.

Redactori, editori, între care şi câştigători ai Premiului Pulitzer s-au trezit duminică dimineaţa şi au plecat pe străzi. Aceştia au declarat că a fost o lecţie pentru ei în ceea ce priveşte dificultatea muncii de a livra ziare.

Sursa: ştiri.tvr.ro.

Mai multe articole despre:
ziar distribuţie Boston Globe