MENIU

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Eroilor: România își împletește simbolic ființa creștină și cea istorică

România își împletește azi, simbolic, ființa creștină și cea istorică, marcând în același timp două mari sărbători: Ziua Înălţării Domnului și Ziua Eroilor, a transmis premierul Nicole Ciucă, în mesajul adresat cu ocazia celor 2 mari sărbători.

Premierul Nicolae Ciucă afirmă în mesajul transmis joi, cu ocazia Zilei Eroilor, că, deşi respectul nostru este egal faţă de toţi eroii, un gând aparte se îndreaptă spre eroii români, bărbaţi şi femei, cărora le datorăm independenţa, unitatea şi statutul din prezent al ţării noastre în lume. ”Respect şi memorie eternă eroilor români! Şi să nu uităm că oricine poate deveni erou, dacă ceea ce este şi ceea ce are ajunge în primejdie!”, a afirmat şeful Executivului.

La ora 12 se vor trage clopotele în toate lăcaşurile de cult, se va păstra un moment de reculegere în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ, iar după oficierea Sfintei Liturghii de
Înălţare vor începe festivităţile de comemorare a eroilor, la mormintele şi operele comemorative de război româneşti, precum şi la cele străine de pe teritoriul României.
 
Spre a omagia memoria celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă de-a lungul istoriei, se întâlnesc astăzi în faptă și gând Guvernul României, Biserica Ortodoxă Română, autoritățile locale, asociații și organizații neguvernamentale, cetățenii care vin să fie prezenți la manifestații - și le mulțumim că ne sunt alături.
Mai multe articole despre:
mesaj nicolae ciuca nicolae ciuca ziua eroilor