MENIU

Premierul Ludovic Orban, prezent în Senat la votul final pe Legea carantinării și izolării

Ludovic Orban, premierul României Foto: Inquam Photos/George Călin

Premierul Ludovic Orban va fi prezent joi la şedinţa de plen a Senatului, de la ora 12.00, anunţă Guvernul. Plenul Senatului dezbate joi proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea.

 

După trei zile de dezbateri și negocieri intense, senatorii Comisiei juridice au votat miercuri noapte pe articole, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

În consens cu reprezentanții Guvernului, senatorii au făcut modificări importante la proiectul de lege inițiat de Executiv și amendat de Camera Deputaților. Legea carantinării urmează să intre la vot final, joi în Senat la ora 12.00. Premierul Ludovic Orban și-a anunțat prezența la ședință.

Printre modificări se numără posibilitatea ca pacienții să conteste juridic carantinarea sau izolarea, s-au eliminat prevederile privind carantinarea bunurilor iar asimptomaticii pot sta în carantină la domiciliu după ce au fost ținuți sub monitorizare 48 de ore în spital.

Președintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la Parlament pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectului și a acuzat PSD de amânarea în Parlament a legii privind izolarea și carantina și a atras atenția asupra efectelor previzibile: zeci, sute de morți, pentru că Guvernul nu poate aplica măsuri pentru controlul epidemiei de coronavirus.

Proiectul Legii privind carantinarea şi izolarea, cu modificările PSD, a fost aprobat, joia trecută, seara, pe 9 iulie, în Camera Deputaților, cu  266 de voturi "pentru", 11 împotrivă și 8 abțineri. Anterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, fiind acceptate mai multe amendamente propuse de PSD și convenite în urma discuţiei cu secretarul de stat Raed Arafat. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind carantina și izolarea, în acord cu deciziile CCR, în ședința de acum o săptămână, pe 6 iulie.