MENIU

Premieră pe piaţa asigurărilor din România. Poliţele RCA, plătite şi pe o singură lună

Transportatorii, reprezentanţii service-urilor auto şi asiguratorii au ajuns la un consens: poliţele RCA vor putea fi plătite şi pe o singură lună, şi nu pe minimum şase luni, așa cum se înâmplă în prezent. Mai mult decât atât, s-a renunţat la propunerea potrivit căreia dacă nu îţi achiţi poliţa, nu mai poţi să plăteşti taxe şi impozite. Acestea au fost principalele măsuri stabilite pentru a fi introduse în noua lege, însă negocierile continuă pe această temă, potrivit Realitatea TV.

UPDATE 11:30 Surse din cadrul discuțiilor au transmis pentru Realitatea TV că negocierile sunt extrem de tensionante și că transportatorii au cerut ca cei din conducerea ASF să vină în fața presei și să explice de ce nu a fost respectat protocolul, care prevede ca polițele să nu se scumpească cu mai mult de 50%.

UPDATE 10:00
Transportatorii și reprezentanții service-urilor auto au sosit la sediul ASF. Săptămâna aceasta, reprezentanții ASF anunțau în Parlament că vor veni cu un proiect de lege prin care să li se permită să sancționeze firmele de asigurări care vând scump polițe RCA. La rândul lor, transportatorii și reprezentanții service-urilor auto vor ca polițele RCA să poată fi încheiate și pe o lună, nu pe minimum șase luni și plata polițelor să poată fi întreruptă oricând. De asemenea, asiguratorii nu mai vor să plătească penalități atunci când întârzie cu plata daunelor, a transmis corespondentul Realitatea TV.

Transportatorii, reprezentanţii service-urilor auto şi asiguratorii s-au întâlnit, joi, la Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a găsi o soluţie ca tarifele RCA să nu mai crească abuziv.

Reamintim că Consiliul Concurenţei a propus, marți, ca plata taxelor şi impozitelor pentru autovehicule să fie condiţionată de plata RCA. Varianta a fost discutată la o dezbatere organizată în Comisia pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor, la care au luat parte și reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai asigurătorilor, dar şi transportatori.

Reprezentantul ASF, prezent la dezbatere, a susținut această propunere.

În prezent, 75% dintre șoferi au polițe de asigurare.