MENIU

Premieră la un spital de stat din România. Familiile pacienților UPU, informate în timp real despre starea acestora

Aparținătorii persoanelor ajunse la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean din Oradea vor fi informați în timp real despre starea acestora, de la investigații și tratamente până la numele medicului curant. 

Șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a declarat pentru e-Bihoreanul că sistemul este deja în teste și aplicația va fi lansată în decembrie. "O vom avea pe telefoane pentru a comunica în timp real despre situația pacienților”, a declarat șeful UPU-SMURD Bihor.

 

Aplicația va putea fi instalată pe telefoane de toți aparținătorii pacienților, care vor primi și un cod QR, pentru a avea acces la datele privindu-i strict pe pacienții respectivi. (...) Mulți au impresia că dacă nu aveau aceste informații de la medic direct pacienții erau lăsați să sufere și nu ar fi fost îngrijiți, ceea ce nu era adevărat. Trebuie să demontăm acest mit, această legendă urbană”, a agirmat medicul.

 

Șeful UPU-SMURD a precizat că aparținătorilor li se va explica într-o terminologie accesibilă, tot prin aplicație, ce înseamnă fiecare procedură prin care trece pacientul, „vor vedea inclusiv numele medicului care se ocupă de pacient și chiar se vor putea face apeluri pe Whatsapp”.

În prezent, aplicația este în testare, iar din data de 5 decembrie, potrivit dr. Borcea, va fi disponibilă și utilizabilă pentru toți pacienții.

 

Mai multe articole despre:
aplicatie UPU oradea stare pacient online