MENIU

Premieră în România. Un bărbat, condamnat cu executare pentru că i-a dat o palmă peste fund unei femei

Foto ilustrativ

Un sucevean riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce i-a dat o palmă peste fund unei femei, pe stradă. Bărbatul a fost acuzat de hărțuire cu tentă sexuală, iar în primă instanță a primit o condamnare în regim de detenție. Dacă verdictul este confirmat, ar putea fi vorba despre prima condamnare de acest fel dată în România. 

Soluția pronunțată de magistrații de la Judecătoria Suceava nu este definitivă, persoana care a suferit condamnarea având posibilitatea să o atace la instanțele superioare, potrivit Monitorul de Suceava.

 

"Este un început. Cred că este primul caz de hărțuire stradală care se lasă cu condamnare, în România. Dr. Nina Smart, activistă pentru drepturile femeilor, mergea pe stradă în Suceava, când a fost lovită din senin de un necunoscut. Nu s-a lăsat descurajată de cei care i-au spus că nu ar trebui să reclame, inclusiv polițiști," a declarat avocata Cristina Bucșă.

Incidentul s-a petrecut în vara anului 2021.

 

Autorul a recunoscut fapta, dar nu s-a prezentat la proces și a primit 10 luni de închisoare

 

In timpul audierilor din cursul urmăririi penale, bărbatul și-a recunoscut faptele, dar ulterior, în fața instanței de judecată nu s-a mai prezentat, deși a fost legal citat. Instanța a decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

 

Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care agresorul trebuie să o execute în regim de detenție.

 

Victima a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei.