Povestea stranie a lacului fără fund din România. Aici îşi aruncau oamenii bogăţiile
Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr. Lacul Vulturilor, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.
„Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a „Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie. Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite”, a declarat pădurarul de la cantonul de lângă lac Nea Teodor Cârdei.
Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, „România Pitorească”, informează Business Magazine.
Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de ”Lacul Vulturilor”, scrie tarameanaturala.ro.
O altă legendă spune că locuitorii din satele de la poalele muntelui îşi aruncau în lac bogăţiile de frica tătarilor ce ştiau că aceşti localnici erau bogaţi. Oamenii rămâneau cu gândul că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, dar nimeni nu a mai găsit nimic.