MENIU

Povestea incredibilă a unui cuplu. Au trăit împreună 65 de ani şi au fost înmormântaţi în aceeaşi zi

Au trăit împreună 65 de ani şi au fost înmormântaţi în aceeaşi zi

Vasilina şi Marin Roşu din Giurgiu au trăit o frumoasă poveste timp de aproape 65 de ani. Sfârşitul vieţii i-a prins, din nefericire, pe amândoi, pe patul de suferinţă, acasă.

Au trăit o viaţă împreună, au fost amândoi şi la rău şi la bine, s-au iubit, s-au certat şi s-au împăcat din nou, ba chiar au lucrat şi în acelaşi loc, scrie giurgiuveanul.ro. 

Fiul şi nora lor ne-au declarat că au fost doi oameni minunaţi, au stat tot timpul unul lângă celălalt şi nici moartea nu a reuşit să-i despartă. Au plecat din această lume tot împreună, la doar câteva ore distanţă. Este povestea adevărată a unui cuplu de giurgiuveni care au trăit împreună aproape 65 de ani şi au murit la o diferenţă de o zi.

Sâmbătă,  Vasilina şi Marin Roşu au fost conduşi pe ultimul drum. Ei au fost înmormântaţi tot împreună, în Cimitirul Sf. Gheorghe Nou, demonstrând că sintagma "suflete-pereche" nu există doar în filme şi în cărţi, ci şi în viaţa de zi cu zi.

Mai multe articole despre:
cuplu poveste de dragoste giurgiu cuplu