MENIU

Poliţistul îi face semn să-l depăşească, după care începe să-l urmărească. Filmul accidentului

În 20 august avea loc un accident pe DN73 în Bran. Potrivit IPJ Braşov, un motociclist a fost lovit de maşina poliţiei, după ce primul nu ar fi oprit la semnalele acustice. Versiunea motociclistului, şi el tot poliţist este însă alta.

După accident motociclistul a fost dus la Spitalul Judeţean Braşov şi internat la Secţia Ortopedie, cu o fractură de femur pe partea stângă, o fractură de claviculă pe partea dreaptă, dar şi abraziuni, excoriaţii la nivelul întregului corp.

Motociclistul spune că poliţiştii i-au făcut semn să depăşească, după care au plecat în urmărirea lui. Motociclistul le-a spus celor apropiaţi că nu şi-a dat seama că este urmărit, mai ales că maşina de poliţie nu avea semnalele acustice pornite, scrie bzb.ro

Tatăl motociclistului, spune că există martori care spun că poliţiştii obişnuiau să circule cu viteză redusă pe o porţiune de drum unde depăşirea era interzisă, făceau semn conducătorilor auto să îi depăşească, după care îi amendau. Practica este una cunoscută de şoferi, în special în localităţile de pe Valea Prahovei, unde există porţiuni lungi de drum cu linie continuă şi limitare de viteză.