MENIU

Polițiștii au confiscat parfumuri contrafăcute în valoare de aproximativ 700.000 de lei! Percheziții de amploare în București și Ilfov - VIDEO

Parfumuri contrafăcute/ Poliția Română

La data de 13 februarie 2023, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 9 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, privind infracțiuni de evaziune fiscală și punere în circulație a unor produse contrafăcute, anunță Poliția. În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea confiscării, parfumuri contrafăcute în valoare de aproximativ 700.000 de lei.

"În fapt, s-a stabilit că mai multe persoane, prin intermediul unor societăți comerciale având ca obiect principal de activitate comerțul online, ar fi oferit spre vânzare și ar fi comercializat pe internet, printr-un site propriu specializat de parfumuri, produse ce poartă mărci notorii, inclusiv tip tester, susceptibile a fi contrafăcute, fără a înregistra în întregime în evidențele contabile operațiunile efectuate și veniturile realizate", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 1.789 de produse tip parfum/tester (145 de sortimente), cu o valoare de piață de aproximativ 700.000 de lei, ce urmează a fi analizate, în vederea stabilirii caracterului autentic/contrafăcut al acestora și pentru dispunerea, după caz, a măsurilor legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Institutului Național de Criminalistică și al Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.