MENIU

Poliţişti de Frontieră, reţinuţi pentru luare şi dare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Ionuţ Damian, Costel Simion şi Ovidiu Cotoi, toţi trei fiind angajaţi ai Poliţiei de Frontieră.

Astfel,  Ionuţ Damian, comisar şef de poliţie, şef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, este acuzat de săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență.

Costel Simion, comisar șef de poliție, adjunct al șefului Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, a fost reţinut pentru instigare la abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență.

Iar Ovidiu Cotoi, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, este acuzat de dare de mită.

În ordonanțele de reţinere întocmite de procurori se arată că, în toamna anului 2015, Costel Simion în calitate de adjunct al șefului Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, i-a solicitat lui Ionuț Damian, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu (şef ierarhic al celor doi), să-și îndeplinească în mod abuziv sarcinile de serviciu privind verificarea activității de serviciu a agentului de poliție Ovidiu Florinel Cotoi din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat (subaltern al lui Simion Costel), cerându-i practic să efectueze o cercetare administrativă formală, lucru pe care acesta l-a şi făcut.

În urma efectuării “cercetării” respective, Ovidiu Florinel Cotoi i-a fost aplicată o sancțiune simbolică, deși faptele de care se făcea vinovat acesta erau de o gravitate ridicată.

În ziua de 11 noiembrie 2015, pentru a “recompensa” activitatea desfășurată de şeful lor, Costel Simion i-a solicitat în mod direct agentului de poliţie să-i remită unele bunuri pentru a le transmite în ziua următoare lui Ionuţ Damian, cu ocazia deplasării în localitatea Giurgiu.

Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul Costel Simion i-a solicitat inculpatului Ovidiu Florinel Cotoi să-i remită produse alimentare (peşte), pentru a le transmite, la rândul său mai departe, către şeful lor, aspect cu care agentul de poliţie a fost de acord.

Totodată, în același scop, acesta din urmă i-a remis lui Costel Simion, odată cu cei trei pești, și o sticlă de whisky 0,7 l.

Pe de altă parte, Costel Simion a promis și oferit inculpatului Ionuț Damian bunuri procurate personal pentru ca acesta din urmă să intervină la inspectorul șef în favoarea sa, în sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat și posibil și alte aspecte privind propria carieră.

La data de 12 noiembrie 2015, în autoturismul de serviciu aparţinând lui Costel Simion au fost găsite de procurorii anticorupţie bunuri alimentare și băuturi care urmau să fie predate, în cursul aceleiași zile, lui Ionuț Damian, în zona Sectorului de Poliție de Frontieră Vedea, conform înțelegerii verbale dintre ei.

Ionuț Damian, Costel Simion şi Ovidiu Cotoi urmează să fie prezentaţi, la data de 13 noiembrie 2015, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații şi Protecţie Internă şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.