MENIU

SURPRIZA. Poliţistele din această ţară occidentală au voie să poarte hijab

Hijab

Guvernul canadian a anunțat marți că portul vălului islamic hijab de către femeile musulmane este de acum autorizat în cadrul Jandarmeriei Regale a Canadei, relatează AFP.

''Adăugarea acestei piese la uniforma'' poliției călare a fost decisă recent de către comisarul Jandarmeriei Regale a Canadei (GRC), Bob Paulson, a declarat pentru AFP Scott Bardsley, purtător de cuvânt al Ministerului Securității Publice.

Decizia ''de a le permite membrelor de confesiune musulmană să poarte hijab, dacă ele vor aceasta'', vizează încurajarea femeilor ''de a avea în vedere o carieră în Jandarmeria Regală a Canadei'', a declarat Bardsley, confirmând informațiile apărute în cotidianul La Presse.

Purtătorul de cuvânt nu a fost în măsură să spună dacă femeile poartă în prezent hijab în cadrul poliției federale, potrivit Agerpres. El a recomandat contactarea GRC, care nu a reacționat încă.

Măsura este în vigoare din ianuarie, potrivit La Presse, care a aflat despre un schimb de informații între comisarul GRC și ministrul Securității Publice, în baza legii privind accesul la informații.

Înainte de a fi autorizat, poliția a testat trei feluri de hijab și l-a reținut pe cel care se scoate repede, nu împovărează și nu pune prin urmare nici un risc pentru polițista care vrea să-l poarte, scrie ziarul.

Mai multe articole despre:
null