MENIU

PNL vrea propriul candidat, dacă medicul Cîrstoiu cade. Ciucă: „Avem planul B, avem și planul C”

Ciucă nu se sperie dacă medicul Cîrstoiu e scos din joc. Foto/Inquam

Iminenta debarcare a lui Cătălin Cîrstoiu nu-l sperie pe liderul PNL, care spune că partidul are și planul B și planul C la îndemână.

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi seară, 18 aprilie, că, dacă așa ceva s-ar întâmpla, și nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membrul niciunuia dintre cele două partide, PNL va avea propriul candidat.

Nicolae Ciucă a afirmat, joi seară, 18 aprilie, la un post TV, că electoratul PNL din Bucureşti nu ar fi de acord cu susţinerea lui Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Capitalei.

Întrebat ce se va întâmpla dacă medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi susţinut de coaliţie, Ciucă a declarat: "Avem planul B, avem planul C. Cât de mult aş dori să devoalez un plan, dar nu o fac. Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat, nu este o problemă".

Liderul PNL afirmă că există în partid resursa umană necesară, dar a reiterat ideea că se va ajunge la această situaţie doar într-o situaţie extremă.

"Dacă identificăm un candidat comun din afara celor două partide este posibil să luăm o decizie în acest sens", a mai afirmat Ciucă.

Mai multe articole despre:
alegeri 2024 ciuca pnl candidat pnl alegeri