MENIU

PNL: Tăriceanu să transmită de îndată la Monitorul Oficial hotărârea în cazul Șova

PNL: Tăriceanu să transmită de îndată la Monitorul Oficial hotărârea în cazul Șova

PNL îl somează pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să transmită de îndată la Monitorul Oficial hotărârea în cazul lui Dan Șova și îi cere premierului Victor Ponta să nu blocheze publicarea acesteia vineri, a anunțat senatorul liberal Mario Oprea.

"Tăriceanu nu mai are niciun motiv să amâne, așa cum a făcut-o până acum, soluționarea conflictului de natură constituțională cu Justiția. Orice secundă de întârziere îl situează pe actualul președinte al Senatului în afara legii și a Constituției", se arată într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES, de Oprea.

Liberalul susține că argumentația Curții Constituționale dată publicității vineri atestă faptul că Senatul are o singură variantă: aceea de a redacta o hotărâre de încuviințare a arestării preventive în cazul Dan Șova.

"Adoptarea unei soluții de respingere, așa cum în mod eronat s-a antepronunțat Tăriceanu și lideri ai PSD, nu-și regăsește niciun temei în motivarea Curții Constituționale. O astfel de variantă înseamnă un nou abuz împotriva principiilor statutului de drept, pe care îl vom sesiza din nou la Curtea Constituțională", a precizat Oprea.

El a adăugat că liberalii îi cer "imperativ" lui Victor Ponta să nu blocheze publicarea vineri a deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu Victor Ponta Dan Şova