MENIU

"Plecaţi acum!" Avertismetul autorităţilor americane în aşteptarea uraganului Florence

"Plecaţi acum!" Avertismetul autorităţilor americane în aşteptarea uraganului Florence

'Plecaţi acum!' - autorităţile au lansat acest cuvânt de ordine pentru a-i convinge pe cei recalcitranţi să se îndepărteze de coasta de est, unde se fac pregătiri febrile în aşteptarea uraganului Florence care se prevede să lovească joi Statele Unite; între timp patru state americane au declarat stare de urgenţă, relatează miercuri AFP şi EFE.

Aproximativ 1,7 milioane de persoane sunt vizate de operaţiunile de evacuare care au început marţi în Carolina de Sud, în Carolina de Nord şi în Virginia. Aceste trei state sunt cele mai ameninţate de uraganul ridicat la categoria a 4-a (din 5) pe scara Saffir-Simpson, cu vânturi ce ar putea atinge 215 km/h.

"Dezastrul este la porţile noastre şi se pregăteşte să intre", a avertizat Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord.

Potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC) din Miami, uraganul se deplasează spre vest şi nord-vest cu o viteză de 28 km/h şi ar trebui să se abată joi spre sud-vest în apropiere de coastele americane. "Deşi ar putea scădea din intensitate, Florence este considerat un uragan extrem de periculos", a precizat NHC, în buletinul de la ora 08:00 (12:00 GMT).

Florence va fi ca un pumn al lui Mike Tyson asupra coastelor Carolinei de Nord şi de Sud, a asigurat Jeff Byard, responsabil al Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA).

Wilmington, celebră staţiune balneară din Carolina de Nord, cu o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, ar trebui să fie unul din primele oraşe vizate de impact.

Florence va fi însoţit de precipitaţii extreme pe litoral. În Carolina de Nord meteorologii prognozează precipitaţii de între 50 şi 75 cm, ajungând chiar la un metru în unele zone. "Ploaia ar putea provoca umflarea cursurilor râurilor şi inundaţii catastrofale", a avertizat NHC, cerând populaţiei să accelereze operaţiunile de evacuare.

John Tecklenburg, primarul oraşului Charleston, a lansat un apel locuitorilor să se supună apelurilor de evacuare. "Ţărmul este plat, de multe ori când plouă nu ai unde să te adăposteşti", a declarat el postului CNN. "Cursul apelor va creşte, ploaia ar putea fi o tragedie pentru Carolina de Sud", a subliniat primarul.

Pentru a accelera operaţiunile de evacuare, principalele drumuri de acces spre coastă au fost orientate într-un singur sens spre continent. Numeroase centre de adăpost, aprovizionate cu alimente, au fost puse la dispoziţie.

Inclusiv preşedintele ţării, Donald Trump, s-a alăturat celor care au făcut apel populaţiei să se pună la adăpost: "Nu staţi în calea lui. Nu vă jucaţi cu el, este foarte mare, probabil cel mai mare uragan din câte s-au văzut, cu niveluri de apă uriaşe", a transmis Trump într-un mesaj video.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
SUA avertisment uragan Florence