MENIU

Plăcintă cu caise, un desert de sezon. Se prepară rapid și este un deliciu

Plăcinta cu caise este un desert potrivit de sezon. Se prepară repede și este un deliciu. Ingredinetele de bază sunt caisele și brânza. Iată ce mai conține și care este modul de preparare!

Ingrediente pentru aluat

250 g de făină fină;

3 linguri de zahăr pudră;

1/2 pachet de praf de copt;

125 g de unt;

100 g de lapte bătut;

1 vârf de cuțit de sare;

un ou.

Pentru umplutură

7 caise proaspete ;

2 linguri de zahăr pudră;

250 g de brânză de vaci;

1 ou;

1 linguriță de coajă de lămâie.

Pentru acoperire

30 g de unt;

30 g de zahăr;

30 g de făină.

Mod de preparare

Pentru aluat, într-un castron, frecăm untul, adăugăm oul, laptele bătut, sarea, praful de copt, zahărul pudră și făina fină, apoi frământăm cu mâinile până obținem un aluat ușor lipicios. Formăm aluatul sub formă de bulgăre, îl înfășurăm în folie și îl punem în frigider, ideal cel puțin două ore.

Dacă doriți să lucrați cu aluatul imediat, nu-l întindeți cu sucitorul, ci așezați-l în tavă și întindeți-l cu degetele (se va lipi de sucitor). Între timp, pregătim umplutura. Într-un castron amestecăm brânza de vaci, adăugăm oul, coaja de lămâie și zahărul pudră. Spălăm caisele, le scoatem sâmburii și le tăiem în sferturi. Ungem o tavă de dimensiuni medii (20x30cm) cu unt și presăram făină. Pentru stratul de deasupra, din unt, făină și zahăr pregătim un amestec sfărâmicios.

Aluatul odihnit îl presărăm cu puțină făină și îl întindem în tavă. Poate fi pus direct în tavă și, cu ajutorul unui sucitor mic, se întinde frumos în tavă. Dacă este nevoie, putem presăra puțină făină. După două ore, aluatul se lucrează foarte bine. Înțepăm aluatul cu o furculiță. Așezăm caisele pe aluat sau întindem gemul de caise pe toată suprafața aluatului. Deasupra așezăm brânza de vaci. Presărăm amestecul sfărâmicios deasupra. Plăcinta astfel pregătită o introducem în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius şi o coacem timp de aproximativ 35 de minute. Lăsăm plăcinta coaptă să se răcească. În cazul în care caisele sunt nu sunt suficient de dulci, putem presăra plăcinta cu puțin zahăr pudră. 

Rețetă de gogoși turcești. Un deliciu crocant, însiropat și pe gustul iubitorilor de dulciuri

Mai multe articole despre: