MENIU

Primul ”pas uriaș” în conflictul Serbia-Kosovo: acord pentru normalizarea relațiilor economice

Serbia şi Kosovo au ajuns vineri la un acord asupra unei ”normalizări economice”. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Donald Trump, după două zile de discuții la nivel înalt între liderul sârb, premierul kosovar şi consilieri ai președintelui, care au avut loc la Casa Albă. Acest acord ar putea deschide calea pentru soluţii politice în viitor, a subliniat consilierul de securitate naţională, Robert O Brien, prezent și el la întâlnire. ”Economia poate aduce împreună popoarele", a transmis și Trump, care nu a oferit însă detalii despre noul acord.

”Serbia şi Kosovo s-au angajat în favoarea unei normalizări economice. Prin concentrarea pe crearea de locuri de muncă şi pe creşterea economică, cele două ţări au putut să ajungă la un progres major", a anunțat Trump din Biroul Oval, alături de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi premierul kosovar, Avdullah Hoti.

Vucic a apreciat ”treaba excelentă” făcută de liderul american pe care l-a invitat, cu această ocazie, în țara sa. Deși a admis că există în continuare divergențe cu autoritățile din Kosovo, președintele Serbiei a subliniat că acordul de vineri reprezintă ”un uriaș pas înainte”. La rândul său, Hoti a afirmat că înţelegerea ar trebui să ducă la o recunoaştere reciprocă între cele două ţări.

Conflictul între cele două țări este generat de refuzul Belgradului de a recunoaște independenţa Kosovo, proclamată în 2008, după războiul de la sfârşitul anilor 1990, soldat cu 13.000 de morţi. În timp ce Serbia are sprijinul Rusiei și al Chinei, SUA s-a aflat printre primele ţări care au recunoscut noul stat kosovar.

Cu ocazia aceleiași întruniri, preşedintele Donald Trump a anunţat și că Serbia s-a angajat să îşi mute ambasada din Israel la Ierusalim.

Discuţiile de la Casa Albă au fost programate inițial în iunie, dar au fost amânate după ce preşedintele kosovar, Hashim Thaci, a fost inculpat pentru presupuse crime de război comise în timpul revoltei de gherilă din 1998-1999 împotriva controlului sârb. Acesta neagă acuzaţiile. În iulie au fost reluate și negocierile mediate de blocul comunitar, un oficial de top al UE, citat de Agerpres, anunțând că un acord ar putea fi semnat în câteva luni.

 

 

Mai multe articole despre:
conflictul serbia-kosovo acord sua