MENIU

Pilotul de motocros Valentino Rossi a fost spitalizat în urma unui accident

Motociclistul italian Valentino Rossi a suferit joi un accident în timpul unui antrenament. Acesta a fost spitalizat cu răni la torace şi abdomen, dar este în afara oricărui pericol.

Multimplul campion mondial, Valentino Rossi, considerat al treilea într-un clasament mondial la motocros, se antrena lângă oraşul Rimini, pe traseul Cross Club Cavallara, când a suferit un accident în timpul antrenamentului.

Pilotul, în vârstă de 38 de ani, a fost internat de urgenţă pentru un examen de rutină, însă un prim buletin medical făcut public declară că „nu a fost detectată nicio fractură şi nu a fost descoperit niciun traumatism serios”, iar „un nou buletin medical va fi publicat vineri la prânz”, conform AFP, citată de Agerpres.