MENIU

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cele mai AMUZANTE superstiţii. Cum apar licuricii

<p>PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cele mai AMUZANTE superstiţii. Cum apar licuricii</p>
<p>PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cele mai AMUZANTE superstiţii. Cum apar licuricii</p>

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfintii Apostoli Petru si Pavel se celebreaza, in fiecare an, pe data de 29 iunie.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Denumită popular SânPetru de Vară, aceasta sarbatoare aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea - la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi, astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.  De ce apar licuricii

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Moşii de Sânpetru

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi - sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru, scrie ziarulunirea.ro. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sânpetru

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă - tot în această zi, oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că, astfel, se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare, însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi, se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

PETRU ŞI PAVEL. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.