MENIU

Petrișor Peiu critică lista Guvernului pentru reforma companiilor de stat: „Ce găsim pe acea listă? Companii care nu mai există de zeci de ani”

Petrișor Peiu critică inițiativa Guvernului de a demara o amplă reformă a companiilor de stat, susținând că lista celor 17 entități vizate demonstrează „penibilul și lipsa de documentare” a executivului condus de Ilie Bolojan (foto: arhivă)

Senatorul AUR Petrișor Peiu critică dur inițiativa Guvernului de a demara o amplă reformă a companiilor de stat, susținând că lista celor 17 entități vizate demonstrează „penibilul și lipsa de documentare” a executivului condus de Ilie Bolojan.

Peiu afirmă că printre societățile incluse în planul de reformă se regăsesc companii „fantomă”, fără activitate de zeci de ani, dar și firme aflate în insolvență sau deja lichidate.

„Guvernul s-a umplut de ridicol. Noua vicepremieră Oana Gheorghiu a anunțat începutul unei nesfârșite reforme a companiilor de stat, însă lista prezentată este o dovadă că miniștrii Transporturilor și Energiei s-au bătut joc de această inițiativă”, a declarat Peiu.

Acesta enumeră mai multe exemple: SNCFR, „o companie care nu mai există din 1998”, Societatea Feroviară de Turism, aflată în insolvență din 2013, sau Societatea de Administrare Active Feroviare (SAAF), „fără angajați și fără activitate”. În aceeași categorie, economistul include și CFR IRLU, Telecomunicații CFR, Electrocentrale Grup și CFR Marfă, pe care o numește „o firmă golită de orice active, rămasă doar cu datorii”.

„Toate aceste șapte firme sunt, de fapt, fantome. Ele nu există în realitate, ci doar pe hârtie”, afirmă Peiu, acuzând Guvernul că a preluat „fără verificare” lista de la ministere.

În același timp, pe aceeași listă apar și companii funcționale sau profitabile, precum Oil Terminal, CNCIR și Tipografica Filaret, alături de mari companii cu probleme structurale — CFR SA, CFR Călători, Metrorex, Tarom sau Elcen.

„Acest guvern este dovada vie că ridicolul nu are limite”, a concluzionat senatorul AUR, de formație economist.

Mai multe articole despre:
petrisor peiu aur oana gheorghiu guvern bolojan