MENIU

Peste 8 milioane de facturi la electricitate și gaze au fost calculate GREȘIT! Furtul din energie, rezolvat prin chestionare

Peste 8 milioane de facturi emise greșit

Peste 8 milioane de facturi la energie electrică și gaze au fost calculate greșit, anunță președințele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Horia Constantinescu spune că furnizorii sunt verificați periodic de ANPC, iar mulți dintre ei au recalculat deja facturile emise în mod eronat. Mai mult, Protecţia Consumatorilor a trimis firmelor chestionare prin care să afle numărul de facturi greşite emise de acestea. 

„Pot să vă spun că prima cifră lansată, de 8 milioane, se apropie de realitate. Dacă avem undeva la 5-6 milioane de contracte în desfășurare pentru care s-au emis greșit facturile... două luni, da, cifra se apropie de realitate”, a spus președintele ANPC - Horia Constantinescu a Realitatea PLUS.

„Nu avem atribuția de a verifica actele fiscale, ci doar ceea ce ne pune la dispoziție operatorul economic. Motivul acesta a stat la baza emiterii chestionarului pentru a-i determina pe furnizori să-și asume în scris toate informațiile pe care ni le transmit.

Deja am primit informații de la marea majoritate a marilor operatori economici din domeniu că sunt la zi cu recalcularea”, a mai spus președintele ANPC.

Pe 2 februarie 2022, a fost expediat prin e-mail, către toate companiile care furnizează energie electrică şi gaze naturale operatorilor casnici din România, un chestionar care conţine o rubricaţie detaliată, în urma completării căruia va fi posibilă o centralizare exactă a numărului de facturi greşit întocmite, în raport cu prevederile Ordonanţelor 118/2021 şi 3/2022.

„Aşa cum am spus la începutul săptămânii, dorim să avem date certe, asumate, pentru a putea cuantifica dimensiunea exactă a facturării eronate în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, în România. Ne-am ţinut de cuvânt şi imediat am construit un chestionar care să ne permită radiografierea precisă a fenomenului şi, în raport cu acest lucru, să putem aborda concret şi rapid controlul remedierii eventualelor greşeli. Imediat cum centralizăm toate datele, le vom da publicităţii”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Mai multe articole despre:
facturi calculare horia constantinescu anpc