Peste 4 kilograme de marijuana, descoperite într-un microbuz care se deplasa din România spre Italia: unde erau ascunse substanțele psihotice
Captură uriașă de marijuana făcută de autoritățile maghiare. Vorbim de peste 4 kilograme de substanțe psihotice ascunse într-un microbuz românesc care se deplasa spre Italia. Poliția investighează cazul în cadrul unei proceduri penale.
Poliţiştii gărzii financiare au găsit peste 4,4 kilograme de marijuana într-un microbuz românesc, care a fost controlat pe autostrada M7, a comunicat, joi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Vamală (NAV) agenţiei maghiare de presă MTI.
În microbuz se aflau opt pasageri, în afară de şofer. Oamenii au declarat că se deplasează din România în Italia. Pe lângă bagajele pasagerilor, în portbagaj se aflau diverse pachete, iar ofiţerii de patrulă au decis să inspecteze unele dintre ele.
În două cutii de carton inspectate s-a găsit o substanţă suspectă a fi narcotică, iar testul a arătat că este vorba de marijuana.
Poliţia a preluat cazul, care este investigat în prezent în cadrul unei proceduri penale.