MENIU

Peste 1.400 de tineri din Republica Moldova vor fi încorporați în serviciul militar până în iunie 2025

Maia Sandu depune flori în timpul unei ceremonii la monumentul Maica Indurerata/. Foto: Profimedia

În perioada aprilie – iunie 2025, aproximativ 1.400 de tineri din Republica Moldova vor fi încorporați în serviciul militar în termen, iar alți 10 vor efectua serviciul militar cu termen redus. Această decizie face parte dintr-un proiect de hotărâre aprobat recent de Guvernul de la Chișinău, în contextul eforturilor de consolidare a capacității militare a țării, care are în prezent cea mai mică armată din Europa.

Ordinul de mobilizare se înscrie în strategia Republicii Moldova de a-și întări resursele militare, mai ales în lumina situației geopolitice tensionate din regiune. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat importanța serviciului militar în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili:

„Pe lângă obligativitatea legală, executarea serviciului militar în termen reprezintă un pas important în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili. Prin această experiență, ei învață disciplina, spiritul de echipă și respectul pentru valorile fundamentale. Astfel, sprijinind dezvoltarea lor personală, contribuim la construirea unei societăți puternice”, a spus oficialul moldovean, citat de Unimedia.

Se cere anchetarea PENALĂ a Maiei Sandu. Președinta Moldovei, acuzată că „se implică fățiș” în alegerile din România

Campania de încorporare are loc de două ori pe an, în perioadele aprilie-iulie și octombrie-ianuarie, conform legislației moldovenești. Tinerii încorporați în perioada aprilie – iulie 2024 vor fi în curând trecuți în rezervă, iar acum este în desfășurare o nouă rundă de recrutări.

Republica Moldova, care în prezent are cea mai mică armată din Europa, și-a propus să urce cu cinci poziții în clasamentul puterilor militare până în 2026 și cu zece poziții până în 2034. Aceste obiective fac parte din Strategia de Apărare pentru următorii zece ani, adoptată la finalul anului 2024 de Parlamentul de la Chișinău.

Potrivit clasamentului Global Firepower, Republica Moldova ocupă locul 144 din 145 de state analizate, în timp ce România și Ucraina se situează pe pozițiile 47, respectiv 18. În ceea ce privește indicele Global Peace Index, Moldova este pe locul 63 din 163 de țări, cu așteptarea de a urca până pe poziția 53 până în 2034.

Maia Sandu, convorbire telefonică de ultimă oră cu Nicușor Dan. Ce mesaj i-a transmis?