MENIU

Perioada depunerii dosarelor pentru concursul de directori de școală s-a ÎNCHEIAT. Câți candidați s-au înscris pentru cele 8600 de posturi

Școală din România

Puțin peste 9.200 de persoane s-au înscris la concursul de ocupare a posturilor de directori ai celor 8.652 de unități școlare din România, anunță Ministerul Educației, într-un comunicatd e presă. Ultima zi de înscrieri a fost duminică, 26 septembrie, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe data de 15 octombrie.

„În data de 26.09.2021, ora 23:59, s-a încheiat etapa de înscriere în aplicația informatică a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Pentru cele 8.652 de funcții vacante publicate la nivel național (6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct), au fost depuse 9.221 de dosare. Acestea vor fi verificate administrativ în perioada 27-29 septembrie, de către comisiile județene și a municipiului București.

Afișarea listelor candidaților ale căror dosare sunt conforme va fi afișată în data de 30 septembrie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-urile acestora”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Educației.