Pericolul ascuns din bulion şi pastă de tomate. La ce să fiţi atenţi când cumpăraţi

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie anul curent, 71 sortimente de tomate în conservă (bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi) comercializate în cadrul marilor structuri comerciale de tip hipermarket.

78% din bulionul şi pasta de tomate analizate trebuie retrase de la comercializare, deoarece este realizat din concentrat de tomate, de provenienţa necunoscută, diluat cu apă până la obţinerea tipului de bulion sau pastă de tomate dorită a fi comercializată.

În acelaşi ordin, bulionul şi pasta de tomate se clasifică, după conţinutul de substanţă uscată solubilă, după cum urmează: 

   1. bulion de tomate tip 18, cu minimum 18% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare); 

   2. pastă de tomate: 

• tip 24, cu minimum 24% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare); 

• tip 28, cu minimum 28% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare); 

• tip 36, cu minimum 36% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare); 

• tip 40, cu minimum 40% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare). 

Conform prevederilor legale în vigoare, la fabricarea bulionului şi a pastei de tomate nu este permisă adăugarea coloranţilor, substanţelor conservante şi a substanţelor de îngroşare (amidon, gume etc.). De asemenea, este interzisă înscrierea pe etichetă a menţiunii "natural".  Adaosul de sare şi/sau de zahăr, după caz, va fi înscris sub formă procentuală, în mod vizibil, în acelaşi câmp vizual cu denumirea sub care se vinde produsul.

Tomatele și produsele din tomate sunt mult apreciate și pentru faptul că au o valoare energetică modestă (sub 100 kcal/100 g produs), fiind deci produse dietetice.

Principala caracteristică a produselor din tomate este conținutul de substanță uscată solubilă, care are o valoare crescătoare de la suc la pastă de tomate. Cel mai operativ, această caracteristică se măsoară cu refractometrul, existând aparate mici, de buzunar, etalonate chiar în grade refractometrice specifice acestei caracteristici, pentru bulionuri și paste de tomate, care se folosesc în spațiile de producție, în depozite, la consumatori acasă.

În legătură cu produsele din tomate, în rândul consumatorilor au apărut motive de îngrijorare. O primă îngrijorare este legată de materiile prime și tehnologiile folosite pentru fabricarea produselor. Este un fapt real că pentru fabricanți sunt avantajoase soiurile de tomate care, în timpul tehnologizării, nu suferă pierderi majore în privința acelor caracteristici care asigură vandabilitatea produselor: culoare, gust, textură, glucide, vitamine; chiar se recunoaște că prin fierbere pentru sterilizare se pierd multe dintre vitamine. Mulți consumatori cunosc realitatea dintr-o fabrică de conserve: materia primă este descărcară în buncăre mari și rămâne în apă multe ore până intră în lucru, perioadă în care se instalează procese degradative  (fermentare, mucegăire, putrezire); mai mult, păstrarea îndelungată în apă determină „spălarea“ unei părți importante din componentele valoroase solubile, pentru prelucrare rămânând o materie primă sărăcită și cu multe probleme. Tot așa, temerile se adâncesc la gândul că, din considerente obiective, uneori materia primă se spală scurt în apă fierbinte cu detergent; oricât s-ar clăti tomatele spălate cu detergent, este cert că o îndepărtare totală a detergentului este un ideal prea costisitor (apa de clătire e scumpă!). Pentru că produsele ieftine ar fi prea fluide și nevandabile, se adaugă deseori substanțe de îngroșare (amidon, agar-agar, guar, xantan, alte gume). Necunoscând condiţiile de păstrare în lunile și anii viitori până la vânzare și pentru că licopenul și betacarotenul sunt sensibili la lumină, pentru a nu risca o decolorare a pastei (care ar face produsul nevandabil), se adaugă în produs aditivul E330 – acid citric.

Studiul integral poate fi consultat aici.