Pericol de explozie din cauza alunecărilor de teren în județul Iași. Localnic: "Au vrut să ascundă că au săpat prost, dar au agravat lucrurile"
Imagini halucinante vin din județul Iași. O țeavă de gaze este în pericol, după ce au avut loc mai multe surpări de teren. Potrivit primelor informații, aceasta ar putea exploda din cauza faptului că un stâlp de iluminat instabil ar putea cădea peste ea în orice moment.
Locatarii din comuna Ciurea sunt disperați, după ce o lucrare de construcție i-ar fi adus aproape de catastrofă. Potrivit acestora, muncitorii au săpat să facă un bloc și nu au consolidat bine zona iar în consecință terenul a alunecat. Ulterior, constructorii ar fi încercat să mușamalizeze incidentul dar au agravat situația.
Localnicii disperați au sunat la 112. La fața locului au ajuns echipe ISU, poliția locală și firma de gaz, care a decis să închidă alimentarea, din moment ce a constatat că țeava reprezintă un pericol iminent.
"Intr-un timp atat de scurt, a plecat atat de mult (teren- n.r.). Pai, spuneau veciniica au simtit ca un cutremur, lustrele s-au miscat", a declarat un localnic.
Mai multe articole despre: