MENIU

PERFORMANȚĂ! Elevii români au obținut ȘASE MEDALII la Olimpiada Internațională de Științe

Olimpicii români participanți la a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru juniori, desfășurată în perioada 2-11 decembrie, la Mendoza, în Argentina, au obținut trei medalii de argint și trei medalii de bronz.

Toți cei șase membri ai lotului, elevi în clasa a VIII-a, au reușit performanța de a se număra printre laureați.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, medaliile de argint au fost cucerite de Ștefan Răzvan Bălăucă (Colegiul Național 'Mihai Eminescu' din Botoșani), Hakan Calila (Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Constanța) și Tudor Cristian Cozma (Colegiul Național 'Emil Racoviță' din Iași).

Cu bronz au fost medaliați Irina Mălina Strugaru (Colegiul Național din Iași), Andrei Vlad Băsulescu (Colegiul Național 'Emanoil Gojdu' din Oradea) și Dan-Mircea Neagoe (Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța), potrivit libertatea.ro.

Mai multe articole despre:
Olimpiadă medalii olipmpici