MENIU

Percheziții la Spitalul "Marius Nasta": MITĂ pentru operații. Zeci de medici, duși la audieri. Geaca unui pacient, cerută șpagă de un doctor

Sistemul medical este zguduit de un nou scandal de corupție! La două zile după perchezițiile de amploare de la Administrația Spitalelor, ofițerii anti corupție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au descins la unul dintre cele mai mari spitale din Capitală: Institutul Marius Nasta. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, mai multe cadre medicale, printre care chirurgi, anesteziști, rezidenți și un medic specialist, ar fi primit bani de la pacienți pentru intervenții chirurgicale. Anchetatorii au verificat cabinetele din unitatea medicală și au ridicat documente. Suspecții vor fi duși la audieri. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 50.000 de euro în casa unui medic. 

Anchetatorii au descins la Institutul Marius Nasta încă de la primele ore ale dimineții. Potrivit unor surse, este vorba despre un dosar de luare de mită în care sunt vizați mai mulți doctori din secția de Chirurgie Toracică. Doi dintre cei vizaţi de anchetă sunt chiar profesori universitari, şefi de lucrări ai Universităţii de Medicină şi Farmacie, anchetatorii au descins și la domiciliile lor. 

Medicii ar fi condiționat actul medical și făceau operațiile după ce primeau sumele de bani de la bolnavi. Denunțul ar fi fost făcut chiar de managerul unității medicale. 

Unul din medici a cerut ca șpagă geaca unui pacient grav bolnav

"Într-o zi, un amărât care avea o geacă frumușică de la „ajutoare” i-a zis (unui medic, n.r.): „Domnule doctor, nu am bani”. Doctorul nu s-a lăsat impresionat și i-a cerut omului geaca, deși era mult prea mică pentru el. Omul, bolnav grav, s-a dezbrăcat, iar doctorul încerca apoi să vândă geaca prin spital, explicând că pe el nu-l încape", relatează curentul.info.

DGA: 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale, duse la audieri

"La data de 20.09.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticoruptie efectuează 4 percheziții domiciliare (două dintre acestea în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", București), în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită şi dare de mită.

În cele două cauze s-a reținut că,  pe parcursul anilor 2022 - 2023,  mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la  diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

De asemenea, au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi la sediile din 12 județe ale  Direcției Generale Anticoruptie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Directia Generală Anticoruptie.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Directia Generală Anticoruptie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", a anunțat Direcția, într-un comunicat.