MENIU

Percheziții, în Ploiești, la proxeneți. Au închiriat apartamente pentru practicarea prostituției

Foto/Arhivă/Inquam

Megaoperațiunea „Jupiter”, a Poliției Române, continuă marți și în Ploiești, unde au loc zece percheziții într-un dosar de proxenetism în formă continuată.

Zece percheziții domiciliare sunt efectuate, marți, în municipiul Ploiești într-un dosar de proxenetism în formă continuată, activitățile având loc în cadrul operațiunii JUPITER.

''Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că cele două persoane cercetate pentru comiterea faptei, în perioada februarie 2024 - prezent, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin închirierea în regim hotelier a unor apartamente pe care aceștia le-ar deține, în municipiul Ploiești, apartamente în care persoanele vătămate ar fi practicat prostituția. În urma acestor activități, persoanele în cauză ar fi obținut mai multe foloase materiale'', informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

La audieri vor fi duse două persoane.

Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, secțiilor nr. 1 și 2 de Poliție Ploiești, Biroului de Combatere a Furturilor din Locuință Ploiești, precum și al jandarmilor Grupării Mobilă de Jandarmi ''Matei Basarab'' Ploiești. 

Mai multe articole despre:
perchezitii proxeneti ploiesti