MENIU

Percheziții în Gorj și Timiș, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor - FOTO&VIDEO

Percheziții/ Foto: Poliția Română
Percheziții/ Foto: Poliția Română

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județul Gorj și un mandat de pecheziție domiciliară, în județul Timiș, la sediul social, punctele de lucru și locuințele reprezentantului unei societăți comerciale, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, anunță Poliția Română, într-un comunicat.

"Din cercetări, polițiștii au stabilit că reprezentantul unei societăți comerciale, care activează în domeniul construcțiilor, din anul 2021 și până în prezent, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate din această activitate.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este în curs de estimare", spun polițiștii.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Secției 9 Poliție Rurală Novaci, Postului de Poliție Mătăsari, luptători S.A.S., precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

"Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se mai arată în comunicatul citat.

Mai multe articole despre:
perchezitii gorj timis evaziune fiscala constructii