MENIU

Percheziții de AMPLOARE în 4 județe ale țării: 10 persoane, arestate pentru trafic de droguri de mare risc

Capturi DIICOT
Capturi DIICOT

Zece persoane au fost arestate preventiv pentru că ar fi comercializat droguri consumatorilor din judeţul Iaşi, în urma unor ample acțiuni de percheziţii domiciliare în județele Iaşi, Neamţ, Galaţi şi Timiş, anunță DIICOT, într-un comunicat de presă.

"La data de 24.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Iași au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Iași, Neamț, Galați și Țimiș, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive", se arată în comunicatul citat.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022, mai mulți inculpați de pe raza orașului Târgu Frumos, județul Iași au comercializat droguri de mare risc, droguri de risc și substanțe cu efecte psihoactive consumatorilor de astfel de substanțe de pe raza jud. Iași. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 12 inculpați și, la data de 25.11.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a 10 inculpați și măsura arestului la domiciliu față de doi inculpați.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Galați, B.C.C.O. Bacău, Poliția Orașului Târgu Frumos, I.T.P.F. Iași și jandarmilor din cadrul din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași, Galați și Timiș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

 

Mai multe articole despre:
perchezitii diicot droguri arestari