MENIU

Percheziții la Primăria Cluj-Napoca! Viceprimarul Clujului, Horvath Anna, audiată la DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează luni, 10 octombrie, percheziții la Primăria Cluj-Napoca, acțiune ce vizează săvârșirea, în perioada 2014-2016, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. 

UPDATE 19.14 Horvath Anna, Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, s-a prezentat luni la DNA Cluj unde va fi audiată de procurori în dosarul în care este acuzată de nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2015.  

"Nu ştiu ce calitate am în acest dosar, nu mi s-a comunicat. Nu mi s-a adus nici un fel de acuzaţie la cunoştinţă. Doar mi s-a comunicat să merg la sediul DNA pentru a face declaraţii", a spus aceasta.

Horvath Anna a adăugat că în cariera sa administrativă a desfăşurat doar activităţi în conformitate cu legea.

"Toate finanţările au fost trimise la Bucureşti, au fost făcute conform legii, cu donaţii de la persoane fizice a căror listă este la AEP. Sunt documente publice. Au fost donaţii pentru candidaţi, nu am putut lua împrumut din bancă”, a spus aceasta.

UPDATE 13.30: Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, spune că procurorii DNA fac cercetări în legătură cu finanțarea campaniei electorale din iunie 2016, când ea a fost candidat pentru funcția de primar.

"Este în curs o cercetare penală care are legătură cu posibile nereguli privind finanțarea campaniei electorale din iunie 2016, când eu am fost candidat la Primăria Cluj-Napoca. Se caută posibile legături între finanțarea de campanie și activitatea mea administrativă din cadrul Primăriei. Nu am nicio calitate (în dosarul DNA — n. red). Am fost invitată pentru audieri la DNA și voi da curs acestei invitații. Au fost percheziții domiciliare și la cabinetul meu de viceprimar și în alte birouri din Primărie. De la domiciliul meu au fost ridicate agende personale și un calculator", a declarat, luni, presei, Horvath Anna.

Ea a mai spus că în activitatea sa a respectat legea.

"Toate finanțările au fost trimise la București, au fost făcute conform legii, cu donații de la persoane fizice, a căror listă este la AEP. Sunt documente publice. Au fost donații pentru candidați, nu am putut lua împrumut din bancă", a adăugat viceprimarul, potrivit Agerpres.

Surse din Primărie au declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, că persoana vizată de descinderea DNA este Horvath Anna, care ocupă funcţia de viceprimar. O altă persoană vizată este Şeful Direcţiei de Urbanism, inginerul Corina Ciuban.

Procurorii au cerut documente dimineaţă, iar la această oră s-au întors la Primăria Cluj-Napoca împreună cu viceprimarul Horvath Anna.

Descinderile DNA se desfășoară în nouă locații, dintre care două au loc la Primăria Cluj-Napoca. 

"În cursul dimineții de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 9 locații situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care 2 locații situate în incinta aceleiași instituții publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice și sediul unei persoane juridice", se arată în comunicatul remis de DNA.

 



Mai multe articole despre:
DNA Cluj percheziţii