MENIU

Patru români și trei chinezi, de bunăvoie în carantină la Tulcea, de teama coronavirusului

Patru persoane venite din China, focarul epidemiei de coronavirus, au fost plasate în carantină la domiciliu, a anunţat luni Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.

 

Potrivit sursei citate, Este vorba despre patru cetăţeni români, care însă nu prezintă semne clinice ale infecţiei cu coronavirus, potrivit Agerpres.

Medicii tulceni monitorizează starea de sănătate a şapte persoane, dintre care patru chinezi, care s-au izolat voluntar la domiciliu, de teama coronavirusului, a declarat şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Nicolau.

Fişele celor patru chinezi, doi bărbaţi, cu vârste de 40 şi 44 de ani, şi două femei, cu vârste de 36 şi 41 de ani, au ajuns la instituţia tulceană la mijlocul săptămânii trecute.

"În momentul de faţă, le monitorizăm starea de sănătate, care este în parametri normali", a menţionat directorul DSP.

Potrivit sursei citate, şi starea celorlalţi trei bărbaţi din judeţ izolaţi la domiciliu este bună. Aceştia s-au întors din regiunea chineză în care evoluează coronavirusul.

Cei trei bărbaţi au vârste de 35 de ani, 29 de ani şi de 45 de ani şi sunt din Tulcea, Sabangia şi Măcin.

Mai multe articole despre:
coronavirus Galati Tulcea carantina China Romania