MENIU

Patronatele din turism: Ne doare foarte mult că nu avem o comunicare bună cu ministerul

Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că patronatele au ajuns să o regrete pe fostul ministru, Maria Grapini,  mai puțin de 3 la sută dintre angajații din turism cunoscând numele actualului ministru, Florin Jianu. Declarațiile vin în contextul în care patronatele din turism critică lipsa de comunicare cu ministerul de resort şi promovarea care nu există, la nivelul acestuia.  

„Nu mai putem nega investiţii pe baza unei relaţii cu un primar sau ministru. Declar că trebuie să existe o comunicare corectă cu autorităţile locale. România nu se poate promova decât prin minister, dar, din păcate, consider că nu există acea promovare, deşi au fost cheltuite sume imense, peste 50 de milioane de euro pentru proiecte care urmează să fie derulate. Acţiunile de promovare internaţională anunţate nu vor avea mare succes, pentru că nu sunt bine gândite (...). Ne doare foarte mult că nu avem o comunicare bună cu ministerul. Nu avem canale de comunicare (..). Ieri discutam cu mai mulţi şefi de patronate din turism şi am început să plângem după doamna Grapini. Fără comunicare nu se poate nimic. Nu putem face turism pe ascuns”, a declarat  Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

De asemenea, Nicolae Bucovală, președintele Patronatului Mamaia, a evidențiat faptul că la conferință nu s-a aflat niciun reprezentant al autorității de resort, adăugând că nu îl cunoaște pe ministrul Turismului și că și-ar fi dorit, totodată,  ca ”domnia sa să participe la evenimente și să fie mult mai prezent în piață”.

„Niciun reprezentant al autorităţii noastre nu este prezent. Eu nici nu îl cunosc pe ministrul nostru (...). Din mandatul dumnealui am reţinut că există nişte clustere (...). Nici nu ştim prea bine ce sunt aceste clustere, am înţeles că sunt nişte asociaţii...Mi-aş fi dorit ca domnia sa să participe la evenimente şi să fie mult mai prezent în piaţă. Vrem să putem discuta şi noi cu el, altceva ce să promovăm? Vrem o lege care să ne dea voie să investim cu veselie", a afirmat Bucovală.

De asemenea, în rândul problemelor semnalate de patronatele din turism, au fost vizate și extinderea perioadei de funcţionare a unităţilor hoteliere, reducerea sezonalității locurilor de muncă din hoteluri, prețul utilităților, impozitul pe clădire și nu numai.

“Pe zona hotelieră avem câteva probleme, fără rezolvarea cărora, turismul nu mai poate funcţiona, fără implicarea celor care guvernează ţara. Respectiv: tichetele de vacanţă, preţul utilităţilor, impozitul pe clădire, este o aberaţie în Codul Fiscal prevederea că hotelierii sunt obligaţi să funcţioneze şase luni, pentru a beneficia de acea reducere la impozitul pe profit (...) nu mai putem funcţiona cu un TVA de 24%; plajele trebuie să meargă direct la hotelieri pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a oferi pachete complete. Totodată, revendicările în staţiunile de pe litoral, din cauza cărora infrastructura nu poate fi dezvoltată (...) Cred că a venit timpul să fie întrebate şi patronatele cum văd dezvoltarea unei staţiuni de interes naţional”,  a declarat Nicolae Bucovala, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

Ciprian Popescu: TVA pentru incoming, pentru a se păstra în acelaşi peisaj al competitivităţii, cu ţări concurente, ar trebui să fie egal cu 0

Pe de altă parte, vicepreședintele ANAT și președintele Comisiei de Incoming, Ciprian Popescu, consideră că una dintre principalele măsuri, care ar trebui luate de guvernanți, tintește TVA pentru incoming, ”astfel încât litoralul românesc să fie competitiv, cu cel bulgăresc, la preț”.

„Guvernele s-au schimbat, problemele sunt aceleaşi. Tonul pe care sunt prezentate e mai alarmat şi alarmant. Încă s-ar putea practica un turism de calitate, pe litoralul românesc, în timp ce la sud de noi este plin. Este frustrant, indiferent din ce unghi analizezi acest fenomen. Riviera Mării Negre e privită ca un tot unitar, România-Bulgaria. Diferenţele între cele două, din punctul de vedere al abordării fenomenului turistic, sunt enorme. Litoralul românesc trebuie să fie competitiv, cu cel bulgăresc, la preţ (...). TVA redus la pachete este o pârghie ce poate fi acţionată de guvernanţii noştri, pentru a face produsul românesc competitiv ca preţ.(...). TVA pentru incoming, pentru a se păstra în acelaşi peisaj al competitivităţii cu ţări concurente, ar trebui să fie egal cu 0, nu ca o donaţie, ci ca o stare de normalitate, în condiţiile în care incomingul este un export de servicii”, a mai spus Ciprian Popescu.