MENIU

PAŞTELE CATOLIC. Trucuri ca să vopseşti cele mai frumoase ouă

PAŞTELE CATOLIC. Trucuri ca să vopseşti cele mai frumoase ouă

Să vopseşti ouă ai zice că este un lucru relativ simplu, însă, dacă nu respecţi anumite reguli atunci când le fierbi şi când pregăteşti vopselurile, s-ar putea să nu-ţi iasă totul ca la carte. Iată mai jos câteva sfaturi de care să ţii cont!

Cum cumperi ouăle pentru vopsit.

Dacă vrei să vopseşti ouă în culori deschise precum galben sau pasteluri (bleu, lila, verde mentă)  recomandat este să cumperi ouă cu coaja albă. Astfel, culorile vor fi exact cele pe care ţi le doreşti. Dacă vrei să ai pe masa de Paşte ouă în nuanţe albastru, roşu sau verde închis, recomandat e să alegi ouă cu coaja maronie. Verifică-le să nu fie crăpate sau sparte! De asemenea, cumpără ouă cu coaja netedă, lucioasă şi cu o culoare uniformă.  

Ponturi pentru ca ouăle să se decojească uşor.

De multe ori, ne chinuim când vrem să descojim un ou fiert şi ajungem să rupem şi din albuş. Pentru a îndepărta rapid coaja, va trebui să le cumperi pe cele care au o vechime între 7 şi 14 zile. Atenţie! Nu vorbim despre ouă care au ieşit din termenul de garanţie! Un alt truc: după ce au fiert, închide aragazul şi mai lasă-le în apa clocotită, încă 15 minute.

Cum le fierbi corect.

Oala trebuie aleasă în funcţie de numărul ouălor pe care vrei să le fierbi. Acestea se aşază în aşa fel încât să acopere în întregime fundul recipientului. În acest fel, când apa va începe să fiarbă, nu vor avea spaţiu să se mişte şi să se ciocnească între ele.

Ce vopsea foloseşti.

În ceea ce priveşte vopselurile, ai de ales între cele sub formă de praf şi cele lichide. Cât despre culori, avem o paletă extrem de variată: culori mate, culori sidefate, pasteluri, culorile tradiţionale (roşu, verde, albastru, galben). Ouăle pot fi decorate cu abţipilduri, dar te va costa în plus. Un astfel de kit de decoraţiuni poate ajunge la 7-8 lei, iar unul pentru încondeiat te va face să scoţi din buzunare şi până la 17-18 lei. Un pliculeţ cu vopsea-praf pentru 30 de ouă te costă 0,5 lei-1,5 lei. Astfel, găseşti vopsea de ouă sidefată la 15 lei cutia, vopsea lichidă la 2-3 lei, autocolante la 4-5 lei etc. În cazul în care vrei să vopseşti ouăle în aşa fel încât să-ţi protejezi sănătatea, poţi alege varianta vopselurilor naturale.

Sursa: click.ro

Mai multe articole despre:
Paşte ouă paştele catolic vopsit ouă