MENIU

Cutremur politic la Chișinuă: partidul lui Ilan Şor, scos în afara legii. Ce spune Maia Sandu, ce răspuns controversatul politician

Judecătorii Curţii Constituţionale a Moldovei au decis scoaterea în afara legii a formațiunii politice ŞOR, fondată de oligarhul fugar Ilan Şor. Potrivit magistraților de la Chișinuă, formațiunea de orientare prorusă a pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Președintele Maia Sandu a salutat decizia, în timp ce controversatul politician a lansat un nou atac, sfătuind-o „să îşi facă bagajele”.

Sesizată de Guvernul Republicii Moldova, decizia CCM a fost luată în conformitate articolului 41, aliniatul 4, din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „partidele şi alte organizaţii socio-politice ale căror scopuri sau activităţi sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”, relatează NewsMaker, citat de news.ro.

 

„De la data pronunţării prezentei hotărâri, Partidul „ŞOR” se consideră dizolvat. Niciun act al organelor acestui partid, adoptat după anunţarea prezentei hotărâri, nu are valoare juridică”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Nicolae Roşca.

Potrivit hotărârii, Ministerul Justiţiei va desemna o comisie de lichidare a Partidului „ŞOR”, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea şi radierea formaţiunii politice.

Reprezentanţii şi membrii Partidului „ŞOR”, care la durata pronunţării hotărârii exercită mandate reprezentative în organele unităţilor administrativ teritoriale de toate nivelele, inclusiv în organele UTA Găgăuzia, vor continua să-şi exercite mandatele ca reprezentanţi independenţi, fără dreptul de a se afilia la alte fracţiuni.

Totodată, listele candidaţilor supleanţi din partea Partidului „ŞOR” din Parlament şi în consiliile locale din unităţile administrativ teritoriale de la toate nivelele, validate anterior, se declară nule din data de 19 iunie.

Mai mult, în cazul în care, la data pronunţării hotărârii, un mandat de deputat în Parlament atribuit Partidului „ŞOR” este sau devine vacant, acesta rămâne vacant pe întreaga durată a legislaturii, iar Curtea Constituţională nu va valida în acest sens niciun mandat.

De asemenea, dacă un mandat reprezentativ în organele unităţilor administrativ teritoriale de toate nivelele, inclusiv în organele UTA Găgăuzia, este sau devine vacant nu va fi validat în acest sens niciun mandat.

Hotărârea Curţii Constituţionale nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

 

MAIA SANDU: Un partid politic creat din corupţie şi pentru corupţie este un pericol pentru  securitatea statului.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău de a declara Partidul "ŞOR" în afara legii, asigurând că instituţiile statului vor respecta şi vor implementa efectiv această hotărâre a instanţei supreme, potrivit Newsmaker şi Deschide.md, citate de Agerpres.

 

 

"Este o decizie aşteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preţ şi vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizaţiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul", menţionează Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

 

"Un partid politic creat din corupţie şi pentru corupţie este un pericol pentru sistemul constituţional şi securitatea statului. Urmează ca instituţiile statului să analizeze considerentele deciziei CC şi să întreprindă paşii următori în vederea respectării şi implementării efective a acestei decizii", adaugă ea.

 

"Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancţionează şi îi împiedică pe corupţi să utilizeze statul şi banul public în interes personal. Moldovenii îşi doresc un stat care să-i protejeze de hoţi şi să facă dreptate. Doar un stat curăţat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetăţenilor săi", a conchis ea.

 

ILAN ȘOR: Maia Sandu a scuipat în sute de mii de moldoveni care susţin Partidul „ŞOR

Oligarhul Ilan Şor, fugit în Israel, a acuzat decizia Curţii Constituţionale de a-i scoate partidul în afara legii, calificând-o drept un act de corupţie, executat la comanda şefei statului, Maia Sandu, pe care o sfătuiește „să îşi facă bagajele”.

"Maia Sandu a scuipat în sute de mii de moldoveni care susţin Partidul „ŞOR”. Astăzi, Maia Sandu a scuipat repetat în feţele oamenilor. Vreau să anunţ cu fermitate că, indiferent de interdicţiile impuse de PAS (partidul de guvernământ - n.r.) şi Maia Sandu, toate proiectele noastre sociale vor continua şi vom participa la toate alegerile. Iar ţie, Maia Sandu, îţi recomand să îţi faci bagajele!”, a scris liderul formaţiunii, llan Şor, pe Facebook.