MENIU

Pârtia Şuior, una dintre destinaţiile perfecte pentru iubitorii de schi

Iubitorii sporturilor de iarnă au umplut în weekend staţiunile montane şi chiar dacă încălzirea vremii le dă bătăi de cap administratorilor, aceştia au găsit soluţiile perfecte pentru turişti. Cei care s-au încumetat să schieze pe pârtia Şuior, din Maramureş, spun că atmosfera este una excelentă. În plus, la Şuior, turiştii au parte şi de muzică bună, precum şi de cea mai bună mâncare tradiţională.

Tradiții și obiceiuri, meşteşuguri din bătrâni, muzică populară tradițională şi bucate alese sunt doar câteva dintre elementele care vin în întâmpinarea turiştilor care aleg să își petreacă vacanţa în stațiunile din județul Maramureş.

Amplasate pe versantul nordic al Masivului Mogoşa, cu o lungime de 3600 de metri, pârtiile de schi ale Complexului Șuior sunt cotate ca pârtii de dificultate medie. Chiar dacă vremea nu ține cu ei în această iarnă, tunurile de zăpadă artificială vin în ajutorul administratorilor pentru a crea condiții excelente de ski.

"În această perioadă, distracția este în toi în majoritatea stațiunilor montane, iar turiștii se întorc mereu cu plăcere la Șuior.", spune Mircea Coza, investitor turism.

Turiştii de aici pot alege să se cazaze fie în cele 3 minihoteluri din Șuior Bază care au o capacitate de 99 locuri, unde prețurile încep de la 150 de lei pe noapte, fie în cele trei cabane rustice de la cota 1000. La finalul unei zile petrecute pe pârtie, oamenii sunt întâmpinaţi de gazde cu produse tradiţionale delicioase.

Mai multe articole despre:
schi video pârtia Şuior