MENIU

Panică în gara din Pașcani. 52 de pasageri, printre care 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc

Panică în gara din Pașcani. FOTO: BZI

Momente de panică în gara din Pașcani. Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava, în care se aflau 52 de persoane, printre care și 32 de copii, a fost cuprinsă de flăcări.

Incidentul s-a petrecut în apropierea stației Lukoil, trenul fiind în deplasare, însă din fericire, toți pasagerii s-au autoevacuat rapid. 

La scurt timp, la fața locului, au fost trimise două echipaje medicale: un echipaj SAJ B2 și un echipaj SMURD EPA.

„La intrarea în orașul Pașcani, în dreptul staţiei Lukoil, a luat foc o locomotivă de tren(tren Interregio de pe ruta Iasi- Suceava) ce se afla în deplasare(se apropia de gara Pașcani). Din vagoane s-au autoevacuat 20 adulți și 32 copii. La locul solicitării am trimis 2 echipaje SAJ B2 substația Pașcani și EPA Pașcani. Din informațiile primite de acolo nicio persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital”, a menționat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cazuele în care a izbucnit incendiul.

Mai multe articole despre:
locomotiva tren incendiu