Paleologu profețește: Un tur II cu Dăncilă - Diaconu ar fi un coşmar. Ar trebui să emigrăm cu toţii
Theodor Paleologu și-a analizat contracandidații la alegerile prezidențiale: ”Unul nu spune nimic, deci nu prea spune prostii, celălalt e ceva mai vivace, dar o mai ia pe arătură".
Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile pentru Președinția României, a făcut câteva referințe despre contracandidații săi în cadrul unei conferințe de presă.
Candidatul susținut de Traian Băsescu a declarat că își dorește o dezbatere cu absolut toţi candidaţii, mai ales cei semnificativi.
"Chiar îmi doresc să vorbesc cu fiecare dintre candidaţii la Preşedinţie, mai ales cu cei importanţi. Sunt absolut deschis la dialog cu oricine, şi cu domnul Iohannis şi cu doamna Dăncilă. S-ar putea ca ei să nu vrea, să nu dorească lucrul acesta pentru că ei, având funcţii importante, cumva se consideră deasupra tuturor. Nu cred că este cea mai bună abordare, dar îmi doresc o dezbatere cu absolut toţi candidaţii, mai ales cei semnificativi.
Sunt destul înarmat pentru orice situaţie, nu am scheleţi în dulap, deci nu mi-e teamă de nimic. Nu sunt ahtiat de candidaturi, nu aş fi candidat dacă exista un candidat de dreapta care să fie plauzibil, cu idei de substanţă. (...) Uitaţi-vă puţin la candidaţi. Chiar vă convine vreunul dintre ei? Nu că eu aş fi nemaipomenit, dar cât de cât.
Cine? Dăncilă, Diaconu, Barna, Iohannis din nou. O să spuneţi că mă ridic pe mine în slăvi, dar, totuşi, eu am câteva cunoştinţe pe care oamenii ăştia nu le au, o experienţă acumulată în timp, nu neapărat din meritul meu. S-a întâmplat să stau 19 ani în afara ţării, să stau în 4 ţări diferite, să fiu ambasador în două ţări diferite, am fost ministru, am fost deputat, sunt antreprenor, sunt singurul dintre candidaţii mai importanţi care îşi câştigă existenţa pe munca lui pe cont propriu", a adăugat Paleologu.
Întrebat despre cum îi vede pe Klaus Iohannis şi Dan Barna, Paleologu a spus: "Amândoi sunt din Sibiu, amândoi sunt înalţi, unul nu spune nimic, deci nu prea spune prostii, celălalt e ceva mai vivace, dar o mai ia pe arătură".
Dacă ar fi să aleagă între Barna și Iohannis, foarte mulţi ar sta acasă. Am avea o problemă de participare la vot. (...) Scenariul sumbru ar fi în turul doi Dăncilă - Diaconu, ar fi într-adevăr un coşmar. Ar trebui să emigrăm cu toţii", a afirmat Theodor Paleologu.