MENIU

Orban explică decizia de închidere a piețelor acoperite: Nu respectă normele la fel ca hipermarketurile

Orban explică decizia de închidere a piețelor acoperite: Nu respectă normele la fel ca hipermarketurile

Premierul Ludovic Orban susține că decizia de închidere a piețelor închise se bazează pe faptul că în aceste spații nu se respectă normele de protecție și distanșare așa cum se întâmplă, spre exemplu, în supermarketuri. 

"A rezultat că piețele închise, spre deosebire de supermarket-uri, unde regulile sunt respectate cu strictețe, în piețele deschise și din cauza modului în care se manevrează marfa, și din cauza circulației aerului, și din cauza faptului că nu se respectă obligația portului măștii și alte reguli de distanțare, se transmite mai ușor”, a afirmat Orban.

Pe de altă parte, a precizat șeful Guvernului, primarii pot organiza piețe volante.

„Vreau să menționez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate, o mare parte din cei care desfac marfa în piețe numai producători agricoli nu sunt. Obțin certificatul de producător deși nu au muncit pământul în viața lor”, a afirmat Ludovic Orban.