MENIU

Opt români răniţi la Budapesta, după ce două autobuze s-au ciocnit pe aeroport. Anunţul MAE

Zi neagră pentru români, şi nu doar pe şosele. Un grav accident a avut loc pe aeroportul internațional Ferenc Liszt din Budapesta, unde două microbuze care transportau pasageri, cei mai mulţi dintre ei români, s-au ciocnit puternic. Accidentul s-a soldat cu zece răniţi, între care opt conaţionali.

UPDATE. Ministerul Afacerilor Interne (MAE) precizează într-un comunicat că Ambasada României la Budapesta are în atenţie accidentul produs pe aeroportul internațional Ferenc Liszt din Budapesta, în care au fost implicate două microbuze care transportau pasageri, printre care și cetățeni români.

Misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare.

Conform datelor obținute, accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a 8 cetăţeni români, care au primit îngrijiri medicale la fața locului. Dintre aceștia, doi au fost transportaţi la o unitate medicală din apropiere pentru verificări suplimentare.

La momentul de față un singur cetățean român mai este internat pentru tratament de specialitate.

Ambasada României în Ungaria monitorizează situaţia, menţine legătura cu autorităţile locale și unitatea spitalicească, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Unul dintre românii răniţi în accident a suferit leziuni grave la coloană şi primeşte îngrijiri medicale, a declarat pentru presa locală purtătorul de cuvânt al aeroportului din Budapesta, Mihály Hardy.

Accidentul a avut loc la ora locală 9:30 și s-a petrecut în circumstanțe încă neclare, la terminalul 2B al aeroportului. Se pare că unul dintre autobuze a dat cu spatele și l-a lovit pe celălalt frontal. Unul dintre microbuze transporta pasageri care sosiseră la Budapesta de la București cu o cursă Wizzair.