MENIU

Şeful IPJ Timiş, şeful Poliţiei Rutiere şi alţi şase oficiali au fost reţinuţi de DNA

Audierile procurorilor DNA Timișoara în dosarul în care sunt implicate o serie de persoane publice din județ au continuat toată noaptea de luni spre marți, fiind emise Ordonanțe de reținere pentru 24 de ore în total pe numele a opt persoane, suspecte de fapte de corupție, scrie Agerpres. 

Primii care au ajuns în Arestul Poliției Timiș au fost șeful IPJ, Sorin Munteanu, și Florin Bolbos, adjunctul acestuia, suspectați de abuz în serviciu. Au urmat primarul orașului Recaș, Pavel Teodor, suspect de abuz în serviciu, doi ofițeri de la Poliția Rutieră Timiș Vasile Gârbaci și Cosmin Bledea, suspecți de dare de mită pentru avansare în funcție, șeful Poliției Recaș, Marius Temu, și șeful Poliției Locale Recaș, Doru Berzescu, (abuz în serviciu) și în cele din urmă șeful Poliției Rutiere Timiș, Marcel Crăciunescu.

De asemenea, a fost reţinut pentru 24 de ore, în acelaşi dosar, primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel. Toţi cei opt reţinuţi în acest dosar urmează să fie prezentaţi, marţi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA Timişoara au mai decis să îl cerceteze sub control judiciar pe omul de afaceri Eugen Milutinovici. Milutinovici ar fi declarat anchetatorilor, potrivit unor surse judiciare, că a discutat cu prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, despre situaţia unui poliţist de la Recaş care nu s-ar fi supus ordinelor superiorilor de a nu aplica amenzi pe perioada campaniei electorale. Primarul din Recaş, Teodor Pavel (PSD) le-ar fi solicitat şefilor IPJ să dea ordin subordonaţilor să nu aplice amenzi pe durata campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

Persoanele reţinute au fost audiate, luni, de către procurorii DNA, după ce, în cursul aceleiaşi zile, timp ce aproximativ zece ore, au avut loc percheziţii în Timiş şi Arad, la instituţii publice, sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care ar viza infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013 - 2014, cercetările fiind făcute pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu şi şantaj, mai scrie Mediafax.

Procurorii DNA au percheziţionat ieri sediul IPJ Timiş, casa în care locuieşte şeful acestei instituţii, dar şi locuinţa părinţilor săi. În paralel, anchetatorii au mers să ridice documente de la primaria Recaş, poliţia oraşului Recaş şi Poliţia Locală. Potrivit anchetatorilor, primarul din Recaş exercita presiuni asupra conducerii IPJ Timiş şi a Poliţiei Recaş pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

„Unor poliţişti din cadrul Poliţiei Recaş li s-a cerut să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu de către unii şefi, care le-au interzis lucrătorilor din cadrul compartimentului rutier Recaş, efectuarea de controale şi acţiuni pe linie de poliţie rutieră (...) motivat de faptul că primarul oraşului Recaş, numitul Pavel Teodor nu doreşte să mai fie sancţionaţi cetăţenii de pe raza teritorială a oraşului Recaş, mai ales în perioada campaniei electorale prezidenţiale deoarece doreşte să câştige cu 51%.", se arată în documente ale DNA.

În cazul în care nu respectau ordinele politice, poliţiştii erau schimbaţi din funcţii, mutaţi sau chiar le era desfiinţată funcţia.

"Din cauza faptului că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Recaş au constatat şi sancţionat persoane din anturajul primarului,[...] primarul localităţii Pavel Teodor a reuşit să capaciteze o parte dintre instituţiile judeţului şi ale localităţii Recaş – Consiliul Judeţean Timiş, I.P.J Timiş, Primăria Recaş – prin consilierii locali, Poliţia Locală Recaş, Postul de Poliţie Recaş –, pentru îndepărtare poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Recaş care aplicau legea pentru persoanele protejate de el!", se mai arată în documentele DNA.