MENIU

Odinioară era supranumită "Perla Apusenilor" şi era apreciată chiar la Viena. Cum arată acum

Staţiunea Moneasa

Moneasa, cândva supranumită "Perla Apusenilor", ar putea ajunge o ruină. Tot mai multe clădiri-monument sunt abandonate.

Clădirea care a găzduit primele băi termale din Moneasa stă să se prăbușească, iar turiștii deplâng situația, cei mai bătrâni amintindu-și de vremurile în care zidurile impozante arătau luxul şi opulenţa, notează aradon.ro.

De 27 de ani, clădirea a fost abandonată. Acum cel care o deţine este omul de afaceri Valer Blidar, care promite de mai bine de un deceniu că o va restaura, însă pentru amânarea lucrărilor dă vina pe o dispută cu autoritățile locale.

Vila Nufărul, situată în vecinătatea lacului cu nuferi, a fost construită în 1891, de către contele Enckheim. Se mai numește Vila nr. 1, iar înainte de a fi construită, băile se făceau în cabine din lemn, vechi de secole.

Moneasa a fost renumită încă din secolul al XVI-lea, când au fost descoperite izvoarele de apă mezotermală. În 13 mai 1886, Moneasa a obținut de la Ministerul de Interne Imperial de la Viena statutul de stațiune balneară.

Vila Nufărul a funcţionat neîntrerupt până după revoluția din 1989. Impozantul edificiu a avut o lungime de 80 de metri și avea cabine pentru băi placate cu marmură roșie extrasă din zonă. Existau camere pentru cazare, saloane de înfrumusețare, cabinete medicale, cluburi pentru socializare, cazino și restaurant.
După întreruperea funcționării centrului, clădirea a trecut de la un proprietar la altul, dar niciunul nu a efectuat lucrări de reparații, astfel că imobilul a devenit o ruină.

 
Arădeanul Bujor Buda, fondatorul Asociației Pro Urbe, care monitorizează situația patrimoniului arhitectural, deplânge situaţia actuală şi este de părere că staţiunea şi-ar putea pierde istoria tocmai din cauza acestei nepăsări.

Vezi galeria foto