MENIU

Șoc în familia regală. Prințul a fost rănit într-un accident GRAV de mașină

Accident de mașină

Prinţul Norodom Ranariddh al Cambodgiei, preşedintele Partidului Funcinpec, şi soţia sa, Ouk Phalla, au fost răniţi duminică într-un accident rutier din provincia Preah Sihanouk din sud-vestul ţării, a anunţat un oficial al poliţiei.

"Atât prinţul, cât şi soţia sa au fost răniţi în accident. Prinţul a fost rănit pe cap şi picioare, dar nu grav", a declarat pentru Xinhua generalul Chuon Narin, şeful poliţiei din provincia Preah Sihanouk.

În schimb, soţia prinţului, Ouk Phalla, a fost rănită grav în accident, a spus ofiţerul. Cuplul a fost transportat de urgenţă la spital, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc la ora locală 09:00, când SUV-ul lor a lovit frontal o altă maşină care circula din direcţia opusă, a detaliat generalul care s-a deplasat la locul accidentului.

Ranariddh este unul dintre fiii regelui defunct Norodom Sihanouk.

Mai multe articole despre:
accident