MENIU

Obama îi promite lui Erdogan un ajutor în ancheta privind puciul

Obama si Erdogan

Preşedintele american Barack Obama i-a promis marţi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan ajutorul în ancheta de după puciul eşuat din weekend, relatează AFP, iar Casa Albă examinează materialul trimis de Ankara pentru a stabili dacă reprezintă o solicitare de extrădare a predicatorului Fetullah Gulen, acuzat că se află în spatele puciului, scrie The Associated Press.

Preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan îl acuză pe Gulen, fostul său aliat, că se află în spatele tentativei de lovitură de stat din noaptea de vineri spre sâmbătă şi cere să fie extrădat din Statele Unite, unde s-a autoexilat în 1999.

Materialele trimise marţi de Ankara i-au fost prezentate preşedintelui american Barack Obama, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al casei Albe.

Obama şi Erdogan au discutat marţi la telefon, potrivit News.ro.

Secretarul de Stat american John Kerry a anunţat că Washingtonul va examina o cerere de extrădare dacă Ankara furnizează probe prin care să-şi susţină acuzaţiile.

Departamentele Justiţiei şi de Stat analizează materialele trimise de Ankara marţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Însă o decizie în vederea unei eventuale extrădări a lui Gullen va fi luată în baza tratatului dintre cele două ţări şi nu va fi luată de către Obama, a subliniat Earnest.

Mai multe articole despre:
null