O țară va părăsi UNESCO, supărată din cauza unui premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Această decizie „va priva poporul din Nicaragua de beneficiile cooperării, în special în domeniile educației și culturii”, a deplâns Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO, într-un comunicat de presă, după ce a primit o scrisoare oficială din partea administrației din Managua.
”De asemenea, UNESCO își îndeplinește pe deplin rolul atunci când apără libertatea de exprimare și libertatea presei în întreaga lume”, a adăugat ea.
Comunicatul de presă precizează că 'începând din 2021, după încarcerarea și expulzarea din țară a liderilor săi și după confiscarea bunurilor sale', ziarul La Prensa a continuat să lucreze online, cu o echipă care operează în principal din Costa Rica, Spania, Mexic, Germania și Statele Unite.
La Prensa, cel mai vechi ziar din Nicaragua, fondat în 1926, a jucat un rol important în lupta împotriva dictaturii lui Anastasio Somoza.
Mai recent, acest cotidian a denunțat, de asemenea, acapararea puterii de către președinte Daniel Ortega, care conduce această țară din America Centrală din 2007, și de soția sa, Rosario Murillo, care este vicepreședinte din 2017 și care a devenit 'copreședinte' în februarie.
Într-o scrisoare trimisă doamnei Azoulay, pe care AFP a putut să o consulte, ministrul de Externe din Nicaragua consideră că acest cotidian ”reprezintă o trădare josnică a patriei noastre, după ce a promovat și a susținut în mod istoric violența, interferențele străine, crimele motivate de ură, cruzimea și contracultura”.
Ministrul Valdrack Jaentschke acuză ziarul, de asemenea, că a apărat ”intervențiile militare și politice ale Statelor Unite în Nicaragua”, considerând că este 'profund rușinos ca UNESCO să apară ca un promotor și, evident, ca un complice al unei acțiuni care ofensează și care atacă cele mai profunde valori ale identității naționale'.
Secretele reușitei celui mai performant ministru al Culturii din ultimii ani
'Profundă recunoștință'
Directorul cotidianului La Prensa, Juan Lorenzo Holmann, a fost arestat în 2021 și condamnat la nouă ani de închisoare pentru spălare de bani, înainte de a fi eliberat și deportat în Statele Unite, împreună cu alți 221 de disidenți, în februarie 2023.
Sediul din Managua al acestui ziar a fost transformat de autorități într-un 'centru cultural'.
'Este o mare onoare pentru La Prensa să primească acest premiu (...) și îl acceptăm cu profundă recunoștință', a declarat vineri Juan Lorenzo Holmann, contactat de AFP.
'În Nicaragua, nu există jurnalism independent; acesta este criminalizat de dictatură. Jurnalismul nu este o vocație, nu este o profesie, a devenit o preoție', a adăugat el.
Nicaragua ocupă locul 172 (din 180) în clasamentul libertății presei publicat vineri de Reporters Sans Frontieres (RSF), care consideră că 'presa independentă continuă să trăiască un adevărat coșmar' în această țară.
Premiul mondial UNESCO/Guillermo Cano pentru libertatea presei - care poartă numele unui jurnalist columbian asasinat în 1986 - va fi decernat oficial în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Bruxelles pe 7 mai.
Acest premiu recompensează în fiecare an ”o persoană, o organizație sau o instituție care aduce o contribuție excepțională la apărarea sau promovarea libertății presei, oriunde în lume, în special atunci când această contribuție a fost făcută în pofida pericolelor și cu curaj”, au transmis reprezentanții UNESCO.
Lady Gaga, la un pas să fie asasinată pe scenă, în timpul unui concert. Poliția a dejucat planul